Codul muncii (Legea nr. 53/2003, republicată)

Art. 50

în vigoaremodificat la 27 iulie 2012vizat de 2 decizii CCR-RIL-HP
Contractul individual de muncă se suspendă de drept în următoarele situaţii: a) concediu de maternitate; b) concediu pentru incapacitate temporară de muncă; c) carantină; d) exercitarea unei funcţii în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti, pe toată durata mandatului, dacă legea nu prevede altfel; e) îndeplinirea unei funcţii de conducere salarizate în sindicat; f) forţă majoră; g) în cazul în care salariatul este arestat preventiv, în condiţiile Codului de procedură penală; h) de la data expirării perioadei pentru care au fost emise avizele, autorizaţiile ori atestările necesare pentru exercitarea profesiei. Dacă în termen de 6 luni salariatul nu şi-a reînnoit avizele, autorizaţiile ori atestările necesare pentru exercitarea profesiei, contractul individual de muncă încetează de drept; i) în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Istoricul formelor articolului

  1. 27 iulie 2012în vigoare

    Forma consolidată aplicabilă în prezent

  2. 30 aprilie 2011

    În vigoare până la 27 iulie 2012

  3. 22 aprilie 2007

    În vigoare până la 30 aprilie 2011

  4. 22 decembrie 2003

    În vigoare până la 22 aprilie 2007

Vezi mai sus datele fiecărei forme și Monitorul Oficial. Textul integral al formelor din trecut și compararea între ele sunt disponibile în aplicație.

Cum a decis jurisprudența

Distribuția soluțiilor din deciziile CCR, RIL și HP care vizează acest articol și anii în care s-au concentrat. Sunt numărate toate deciziile, nu doar cele afișate mai jos.

Admitere 1 · Respingere 0 · Inadmisibil 1

Pe ani

2025

Evoluția interpretării

Deciziile CCR, RIL și HP care vizează acest articol, în ordine cronologică. Semnalele se referă strict la acest articol, iar fiecare decizie publicată duce la problema de drept și dispozitivul ei.

  1. Decizia HP nr. 277/2025posibil depășită

    30 iunie 2025 - inadmisibil - complet unificat

    Decizia HP 277/2025 - posibil depășită de o decizie ulterioară pe acest articol.

  2. 20 octombrie 2025 - admitere - complet unificat

Semnalăm și o posibilă divergență de soluție între decizii pe acest articol.

Semnale generate automat din datele deciziilor - au caracter documentar, nu constituie consultanță juridică și nu înlocuiesc verificarea textului deciziei.

Deschide analiza completă în aplicație

De acest articol depinde un alt articol și 2 decizii obligatorii.

Vezi raza de efect în aplicație
Vezi istoricul complet al articoluluiÎntreabă asistentul AI despre acest articolCum funcționează Legislația la zi

Text consolidat pe baza legislatie.just.ro, sincronizat 23 iulie 2026