Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții (republicată)

Art. 32

în vigoaremodificat la 9 ianuarie 2019vizat de 5 decizii CCR-RIL-HP
(1) În cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal. (2) În cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limita de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1). (3) În cazul nerespectării termenelor limita stabilite, măsurile dispuse de instanță, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de politie, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate. (4) În situațiile prevăzute la art. 24, organele de control vor putea cere organelor judiciare să dispună măsurile menționate la alin. (1). Organele de control competente, potrivit legii, pot cere organelor de urmărire penală sesizate și, după caz, instanței să dispună oprirea temporară a executării lucrărilor, pe tot parcursul procesului penal. (5) Persoanele care au beneficiat de subvenție pentru construirea unei locuințe și pentru care s-a dispus măsura prevăzută la alin. (1) lit. b) vor restitui subvențiile primite, cu plata dobânzilor legale pentru perioada în care le-au folosit.

Istoricul formelor articolului

  1. 9 ianuarie 2019în vigoare

    Forma consolidată aplicabilă în prezent

    M.Of. nr. 933 din 13 octombrie 2004

  2. 29 iunie 2014

    În vigoare până la 9 ianuarie 2019

  3. 1 februarie 2014

    În vigoare până la 29 iunie 2014

  4. 10 mai 2007

    În vigoare până la 1 februarie 2014

  5. 16 octombrie 2006

    În vigoare până la 10 mai 2007

  6. 6 decembrie 2004

    În vigoare până la 16 octombrie 2006

  7. 13 octombrie 2004

    În vigoare până la 6 decembrie 2004

    M.Of. nr. 933 din 13 octombrie 2004

  8. 26 decembrie 2003

    În vigoare până la 13 octombrie 2004

  9. 1 ianuarie 2003

    În vigoare până la 26 decembrie 2003

  10. 13 ianuarie 1997

    În vigoare până la 1 ianuarie 2003

    M.Of. nr. 933 din 13 octombrie 2004

Vezi mai sus datele fiecărei forme și Monitorul Oficial. Textul integral al formelor din trecut și compararea între ele sunt disponibile în aplicație.

Cum a decis jurisprudența

Distribuția soluțiilor din deciziile CCR, RIL și HP care vizează acest articol și anii în care s-au concentrat. Sunt numărate toate deciziile, nu doar cele afișate mai jos.

Admitere 0 · Respingere 1 · Inadmisibil 4

Pe ani

20182025

Evoluția interpretării

Deciziile CCR, RIL și HP care vizează acest articol, în ordine cronologică. Semnalele se referă strict la acest articol, iar fiecare decizie publicată duce la problema de drept și dispozitivul ei.

  1. Decizia RIL nr. 20/2018posibil depășită

    15 octombrie 2018 - inadmisibil

    Decizia RIL 20/2018 - posibil depășită de o decizie ulterioară pe acest articol.

  2. Decizia HP nr. 53/2019posibil depășită

    11 noiembrie 2019 - respingere - materie civilă

    Decizia HP 53/2019 - posibil depășită de o decizie ulterioară pe acest articol.

  3. Decizia HP nr. 8/2022posibil depășită

    21 februarie 2022 - inadmisibil - materie civilă

    Decizia HP 8/2022 - posibil depășită de o decizie ulterioară pe acest articol.

  4. Decizia HP nr. 1/2024posibil depășită

    22 ianuarie 2024 - inadmisibil - contencios administrativ și fiscal

    Decizia HP 1/2024 - posibil depășită de o decizie ulterioară pe acest articol.

  5. 19 mai 2025 - inadmisibil - complet unificat

Semnale generate automat din datele deciziilor - au caracter documentar, nu constituie consultanță juridică și nu înlocuiesc verificarea textului deciziei.

Deschide analiza completă în aplicație

Pe acest articol se sprijină 5 decizii obligatorii.

Vezi raza de efect în aplicație
Vezi istoricul complet al articoluluiÎntreabă asistentul AI despre acest articolCum funcționează Legislația la zi

Text consolidat pe baza legislatie.just.ro, sincronizat 23 iulie 2026